TRATATUL PRIVITOR LA UNIREA BASARABIEI CU ROMÂNIA (Paris, 28 octombrie 1920)

by Prof. univ. dr. h. c. Ion M. Anghel, Ambassador (p)

Exista acel temei atât de solid – irefutabil ca legitimitate și echitate, încât să nu poată fi blocată unirea Basarabiei cu România?

Abstract

Presenting his study, the author underlined and ilustrated the decisive role played – together with the other treaties signed during The Peace Conference, when was also signed The Treaty for the union of Bessarabia with Romania (28 March 1920), as being the most significant fulfilment of the secular dream of Romanians – The Greater Romania. It was for the first time, when Romania participated and signed for regulating its Eastern border. But, unfortunately, The Treaty was not ratified in keeping with the applicable rules of the international law and concequentely, this did not come into force and did not be appicable. Nevertheless, The Treaty was approved by The Conference and was expressly or tacitly accepted by the States – entire international community. After that, comparing the former status of Bessarabia – as a part of Romania and the present one – Republic of Moldova, he expressed his disappoinement that Romanian nation is still devided. But, terrible and antinational is the fact that instead of regain, Romania capitulated by excesive concessions made in favour of Ucraina, giving legitimacy to the criminal occupant. So, the cruel destiny of the Romanian communities that are leaving in Ucraina is already decided for ever.

- Semnarea Tratatului – un act de o covârșitoare importanță, șansă favorabilă și decisivă pentru noi de a ajunge la mult-visata înfăptuire a Marii Uniri – este și rămâne unică, înscriindu-se în istoria noastră, ca un eveniment de răscruce – legitim, triumfător și demn, pe care îl merita din plin națiunea română – fără precedent, dar și unul care a rămas irepetabil, din păcate, chiar și pentru viitor. Era pentru prima oară, când la Conferința de pace – de o asemenea anvergură și impact în istorie, ni se recunoștea, la nivel mondial și sub formă de document angajant, legitimitatea aspirațiilor ce le aveam noi românii, ca Basarabia să se afle în cadrul aceleiași națiuni și să facă parte din această structură statală – documentul respectiv purtând și semnătura României, alături de cele ale Marilor Puteri ale vremii. Istoria s-a pronunțat atunci în favoarea românilor, iar după cum afirma Petre P. Carp, “România are atâta noroc încât nu mai are nevoie de oameni politici care să se ocupe de soarta țării”.

Rămâne de neuitat și de neacceptat, faptul că, în întraga istorie a României, tara notabil impusă, anume – frontiera sa de răsărit, să fi fost cea mai bântuită, ea fiind supusă la 12 invazii rusești1, precum au fost și năvălirile barbare sau ale hoardelor tătare, când i se impuneau hotarele, ca o execuție mortală, dictată cu o cruzime ce le-a rămas proprie. De altfel, Mihai Eminescu numea Rusia “o putere care mistuie” și că “Împărăția rusească nu este un stat … este o întreagă lume”. Dar tocmai de aceea, și semnarea la Paris, la 28 octombrie 1920, a Tratatului de unire a Basarabiei cu România, a constituit miraculosul eveniment milenar și de nesperat, prin care se punea punct unei epoci, cu nefasta ei suită de situații tragice, abătute din nefericire, asupra românilor din Basarabia – o vreme când România înceta a mai fi obiect de împărțit și avea în sfârșit, calitatea de parte la tratatul prin care își stabilea frontiera sa de răsărit.

Era pentru prima dată, în istoria noastră, când frontiera României de pe Nistru se stabilea printr-un tratat la care, și România era parte; dar a rămas și singura, pentru că suita de acțiuni – Pactul Ribbentrop – Molotov, ultimatumul din 1940, “târgul” de la Yalta din 1945, cât și Tratatul de pace din 1947 – toate acestea i-au fost impuse cu forța României, iar Pactul Ribbentrop – Molotov precum și ultimatumul din 1940 se află la baza stabilirii frontierei dintre România și Ucraina, dar și dintre România și Republica Moldova.

Înfăptuirea României Mari s-a produs prin actul de voință nestrămutată a românilor, în primul rând, dar și în baza principiilor și regulilor dreptului internațional și de echitate, precum și cu sprijinul opiniei publice din acea vreme, totodată. Provinciile românești și-au decis soarta, unindu-se cu Țara, încă din 1918, în vreme ce prin tratatele de pace semnate de România în anul 1919-1920 și intrate în vigoare în anii următori, au fost recunoscute aceste acte mărețe și consfințită hotărârea istorică a acestora, la nivelul întregii omeniri.

Se cuvine să notăm faptul că, alături de celelalte tratate semnate la Conferința de pace (1919-1920) – de la Saint-Germain, Trianon, Neuilly sur Seine și Sèvres, Tratatul de unire a Basarabiei cu România se află și el, în egală măsură, la baza recunoașterii și a consfințirii legitimei dorințe de veacuri a românilor care fusese, într-un mod curajos, cu autoritate și demn exprimată, prin deciziile adoptate de către Sfatul Țării de la Chișinău (27 martie 1918), de Congresul general al Bucovinei (28 noiembrie 1918) și de Marea Adunare de la Alba Iulia (1 decembrie 1918), încherindu-se astfel, procesul de unificare a românilor. Cele trei uniri reprezintă, împreună, alfa și omega întregirii neamului românesc.

Articol complet: TRATATUL PRIVITOR LA UNIREA BASARABIEI CU ROMÂNIA (Paris, 28 octombrie 1920)